Sunt sentimente pe care nu le recunosc. Nici cu voce tare, nici cu vocea mea din interior, nici cu nimic. Si mie mi-e frica, pentru ca nu stiu ce se intampla nu numai in jurul meu, ci cu mine si cu viata mea. Aseara am primit un ravas, care graia asa: "Datoria ta este sa afli care ti-e datoria si apoi sa i te dedici ei cu toata inima." Si era semnat Buddha. Si m-a apucat frica.
Si azi-dimineata am observat ceva; pe langa pasarile pe care le-am ascultat ieri, facand total abstractie de masinile care nu se mai auzeau pe sosea; am observat ca atunci cand se schimba cineva, se schimba si altcineva, de care n-ar mai trebui sa iti pese (mint; cred ca ar trebui sa iti pese; cred ca toata viata o sa iti pese de toti oamenii la care ai tinut, si mai ales pe care nu i-ai avut). E al naibii de frustrant, dar asa se intampla. Si azi-dimineata am aflat ca altcineva isi ia apartament si ca altcineva se maturizeaza cu cineva-ul de langa el. Si nu m-am putut abtine sa imi spun: " Oare toate astea se intampla pentru ca eu am o relatie adevarata, si vizibila, si pentru ca stie ca there is no way back, ca eu nu o sa ma mai intorc la el vreodata?" Poate este vanitatea mea imensa, dar simt ca ceva s-a schimbat cand eu am inceput, la inceput timid si apoi mandru si degajat, sa-mi port relatia cu mandrie si siguranta.
Asta e momentul in care se schimba. Se schimba incet, dar foarte sigur. Nu imi pare rau. Dar sunt confuza, derutata, ma intorc in timp, zbor in viitor si mi-e frica de ce fac acum. Ce fac acum? Trebuie sa fiu eu, Draga Prietena. Si sunt eu. Dar trebuie sa fiu eu dezlantuita. Eu nebuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuna cum poate nu am mai fost pana acum. Nebuuuuuuuuuuuuuuuna cu adevarat, in viata mea adevarata, nu in cea inchipuita.
Te strang in brate. Si astept sa iti simt stransoarea la loc.
P.S.: Sa asculti nebunia:)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu