Așa îmi spune de multe ori Prea-Matura, dar eu promit că nu-mi mai mișcă pedalele în nici un fel prea multă dramă. Și promit că nu era nici urmă de trăirism în cele douăzeci de minute când am simțit că dacă nu plec să beau un mare pahar cu apă o să mi se facă prea frică să spun orice.. cred că, de fapt, simțeam prea mult și aveam nevoie să fug de acolo.
Așa că nu am spus nimic. Am băut doar apa și tot ce am putut să fac a fost să-mi pun căștile și să fug. Cât mai departe de ecran, de canapeaua aia, de blocul și de strada mea... de mine. Încercam s-o las acolo pe eu aia care s-a gândit prea mult și prea nebun la el, să scap de ea, nu e în regulă, să-mi reamintesc că nu a fost și nu are cum să fie nimic. Că totul trebuia să rămână acolo. Că patul tău extensibil a fost a doua Vamă, a doua Piatra Neamț de fapt. iar regula o știm.... totul rămâne acolo.
Așa că nu am spus nimic. Am băut doar apa și tot ce am putut să fac a fost să-mi pun căștile și să fug. Cât mai departe de ecran, de canapeaua aia, de blocul și de strada mea... de mine. Încercam s-o las acolo pe eu aia care s-a gândit prea mult și prea nebun la el, să scap de ea, nu e în regulă, să-mi reamintesc că nu a fost și nu are cum să fie nimic. Că totul trebuia să rămână acolo. Că patul tău extensibil a fost a doua Vamă, a doua Piatra Neamț de fapt. iar regula o știm.... totul rămâne acolo.
A fost doar de la fum!
Am fugit până am terminat de gândit și mai departe. câtă înstrăinare....
...mă amuțește iremediabil. nimeni până azi nu m-a intimidat atât de mult. Și am tot alergat spre departe.
la capătul celălalt, pe......el.. am încercat în zadar să dărâm un zid care nu a mai vrut să cedeze și să-l salvez. am înțeles definitiv că nimic nu poate fi recuperat.
iar pe mine nu mai are cine să mă salveze. în primul rând de mine.
