double personality disorder

chiar ieri vorbeam cu fer despre Me, myself & Irene, na coincidență dragă Prietenă!

doar că la mine egzixtă aia nenorocit de sceptică, prelungire naturală a ”omului ciudat și rău” probabil, care, după cum dumneata bine spuneai astăzi (ieri, mă rog) ține de ”dont wanna go there” ca nu cumva să freak out, sau să nu mai meargă în direcția bună... ceea ce îmi amintește brusc de superstiția noastră ”dont tell” din vară.... hihihihihi

ei bine, nenorocita sceptică strigă plină de sictir ”oh cmoooon its mere bullshit man! n-are cum să fie așa” și nu înțelege cum cineva poate să experimenteze un radical atitude change într-un timp atât de scurt, fără să aibă vreo motivație evidentă.... După care întreabă cu glăscior copilăresc ”pe bune?” poate pentru că vrea să mai audă o dată...că s-o convinge că da, poate o fi așa...

de fapt, aici treaba devine puțin neclară, e punctul în care ele o iau razna și apare aia nebuuuuună și suficient de adolescentă încât să creadă, să se bucure și să nu contenească să se mire de cum există noi și noi și noi lucruri de povestit și până și vocea pare alta, mai caldă și mai complice.... ea (nebuna) vorbește deja cam mult despre asta (bine că încă își dă seama). și cred că își trage rodul tot din omul ciudat, pe partea cu încăpățânarea de a descoperi ceva în altceva aparent infertil..uhhhh aici am ars-o pseudo-intelectual deja :D

mă gândeam să-i zic Nicu.

dimineața asta aș vrea să fie soare, eu spre zid și tu cu peperna, să-mi zici despre sorrrrrrbonne și să vorbim mult mult mult. să fie little hepi mornin' și pe urmă io să votez una dintre variante, curea - fără curea, cu dungi sau fără. yeeeeeey

un caffe lappte, vă rog

P.S. a fost și al doilea și a durat chiar 9. noua noua nouaaaaaaa!!!!! pe bune

dacă cineva vrea ceva cu tine... atunci înseamnă că vrea

....sau, după cum înțelept spunea bunul amic ciavi, dacă ceva trebuie să se-ntâmple, se va întâmpla de la sine!

și-atunci de ce nu am răbdare, de ce nu mai pot răspunde la un vreau să fiu acolo cu tine sau la o îmbrățișare...cam fără sens fraza asta din urmă....se referea la întoarcerea mea la zilele de dinainte, momentan dificilă și nu lipsită de confuzie...e grele.

și mi se face frică și de ce nu am răbdare. mi se face întuneric și ceață, aș vrea să rămână la fel mereu de intense momentele alea și strigătele din montagne russe, și râsetele idioate de la coborâre....și tot. dar simt că o să ne îndepărtăm iar și va trebui să construim mereu de la capăt și mi-e frică. fără să știu de ce.

când cineva te așteaptă acolo, te strecori lângă el și adormi liniștit. când nu, bei sangria singur în bucătarie și fierbi ficat. de pui și de miel la două noaptea.

girafa nu are încă nume.

și când te gândești că nici nu făcea parte din povestea asta...!

dragoste birocratica dintai

Cand un barbat nu simte nevoia sa fie barbat, nu e nimic de facut.

girafa încă nenumită și un italian mort

mai era un minut până la unu, iar șoferul încă vorbea la telefon. ușile se închiseseră de-acum, iar el își lipise pălăria de geam și încerca să zâmbească...acum nu mai plecam eu. cu doi ani în urmă da, din același loc, cu același număr. doar arcașul era diferit.
aș putea să mă-nscriu în concursul de proză scurtă. N6, N17....ciudate coincidențe din nou, în toate astea șapte zile. Dubios și pute în aceeași frază. și nu zisă de mine.

Un deget, al doilea, degetul mic, și pe rînd fiecare....am râs ca o nebună privind prin geam la fiecare deget și s-a îndepărtat sub semnul italianului mort din banc. nu doare.
de vreun sfert de oră mă aștepta trandafirul, era deja sant jordi dar eu nu pregătisem nici o carte. o să-l caut pe eliade.
e superficial să dai o pereche de buze pe altele, niște ochi nebuni care stralucesc cum nu i-ai mai văzut să strălucească, pe alți ochi, de infinită tandrețe, mâini care strâng și nu vor să dea drumul pe mâini care te caută? la preț de doar câteva minute și câțiva pași prin întuneric....
e drept să acuzi când ai aceeași vină neștiută? e drept să pretinzi când nu dai?......

omul ciudat și rău a devenit omul normal....iar omul indiferent a devenit omul spontan care îți fură sărutări în Picasso și te prinde de mână pe stradă, care aleargă cu tine pe plajă prin furtună, care îți cumpără o girafă hibridă doar pentru că te-a surprins privind-o cu ochi de copil....
și ce să crezi, și ce să spui.....todo queda en nada zicea nea ricky pe vremuri
spune-mi tu, am nevoie de luciditatea ta...
Prea-Purul voia și el la muzeul pantofilor....sau măcar unul să vadă, cât de mic....

și când vrei să ceri sangria la bar, ceri sangria.

și atât

nu are titlu, pentru ca nu este un post

Acesta nu este un post. Pentru ca m-am hotarat ca nu sunt in stare sa fac un post coerent in acest moment. Pentru ca daca as scrie un post, m-ar ajuta sa trec rpin ceea ce nu stiu exact sa definesc ca trec. Pentru ca nu sunt sigura ca vreau sa trec. Pentru ca nu stiu peste ce sa trec.
Nic nu doare, nici nu rade. Nici nu plange tare tare, dar nici nu sta pe loc - o cam ia la vale.
E foarte nou, si mie o sa imi ia ceva mai mult sa ma obisnuiesc: sa decsopar, sa invat, sa accept, pentru ca sunt conservatoare sau incapatanata. Pentru ca nu m-am hotarat exact care dintre cele doua sunt. Sau poate ambele.
Se platesc toate. Sau toate au un pret. Sau sunt eu ciudata si dubioasa.
Si totusi, am incredere in mine. Nimeni nu stie mai bine ca mine ca pot orice si de toate.
Inclusiv sa exagerez lucrurile si sa fiu constienta perfect de asta.
Si acesta poate este un post cat negru sub unghie, pentru ca atata mi-a ajutat si mie starea. Tot singura am facut-o si pe asta.:)
p.s.: da, stiu ca titlul "nu are titlu..." tot titlu se numeste ca este. sunt capabila de multa auto-evaluare si excesiva analiza de sine si a oamenilor din jur. accent pe excesiva, care duce la neinteleasa

tine de determinare

M-am hotarat sa si scriu porfesionist. M-am hotarat ca e timpul ca scriu asa cum imi place, si sa se vada. Sa vada multa multa muuuulta lume
M-am hotarat sa ma fac scriitoare. Si sa scriu pentru reviste mari. Si sa scriu o carte.
Suna a vise de vata de zahar ars pe bat roz, dar daca m-am hotarat, o sa le fac.

Pentru ca altfel ma pierd pe mine. Si nu se poate. Specificul meu este bun, este foarte bun si cred in el.

PreaMatura si PreaPura e o D'Artagnanca. Si nu se mai gasesc multe ca ea, asa ca trebuie sa o cresc si sa vorbesc despre mine cum se cuvine.

multumesc,
Anca

il y avait un matin

Da, draga Prietena. aseara nu stiam daca este o distanta pe care timpul si nevorbitul zilnic reuseste sa o puna intre oameni (chiar si intre cei mai intimi de dragi oameni) sau daca era doar bucurie. era bucurie. contemplam bucuria. nu iti dai seama cand omul e langa tine, dar cum ajungi la servici, te asezi la birou si vrei sa vezi ceva frumos de dimineata si deschizi un anume blog olivivlanesc, iti dai seama: tii la omul care cu o zi mai devreme aterizase pe optopeni. tii foarte mult la el, pentru ca in nu stiu care seara din nu stiu care vara de rpimavara, a reusit sa se infiripe o legatura puternica.

Mai mi-era frica si ca o sa simt un fel de temere asa...ca nu as putea sa fiu vreodata ce e cea mai veche prietena de pe meleaguri oltenesti. dar am mai avut o dare de seama: nu am cum sa fiu, pentru ca eu sunt eu. si fiecare prietenie este aparte pentru ca iti da ceva diferit, si iti iei puteri diferite din locuri diferite. asa sunt rpieteniile speciale probabil.

Nu am simtit nimic azi-dimineata. poate este o legatura speciala si cu el, sigur este ceva, ca altfel nu s-ar mai povesti. esti mare si stii ce faci. si daca nu stii, o sa inveti. mai bine inveti tu decat sa te invete altii.

O zi minunata, draga Prietena

cu considerari confidentialiesti,
a ta draga Prietena, aka PM.PP
p.s.: mi s-a parut starea perfecta exprimata de fata asta in poza. se bucura sincer ca fura nevinovat