Nici n-aş şti de ce

Uite aşa. De-asta. Nu mă interesează prea tare motivele.
Când ţi se întâmplă să fii Moody, cum e machina mea de scris, că stă fără taste atinse de ceva vreme, doar eşti.
Şi ai impresia că nu aparţii de nici un loc.

Şi mai e nevoia de scris. Şi mai sunt multe neîmplinite. Şi e simplu să zici că sunt de vină alţii. Dar nu sunt. Dacă vrei ceva, înseamnă că vrei - parafrazare uşor nereuşită.
Şi când totul e bine, tu nu eşti. Ciudat. Da, ciudat ai zis. Aşa e. Poate e doar sincronizarea proastă.
Şi nu ne-a lăudat nimeni împreună. Adică ba da, dar tu eşti ăla. Şi ştii şi tu. Şi câteodată oamenii ar putea fi mai intuitivi şi alţii mai puţin pretenţioşi în pretenţiile lor ca alţii să se poarte după cum vor ei.
Un caffe lapte, te rog, Dragă Prietenă. Şi o plimbare în Marais. Sau poate doar în Cartierul Latin, pe care îl găsesc doar când mă vrea el, nu când îl vreau eu.

Am deblocat degetele pe tastatură

Am citit. Am recitit. Pe bucăţi. Am căutat tarte ganache, cu zmeură găsită sau cu bezele citronate în forme mai mici. Le-am găsit pe toate. Lângă unele aşezaseră unii chiar ceaiul. Dar am ales aşa.
Pentru că sunt alta. Nu sunt asta. Nu fata din imagine, deşi câteodată îmi doresc să fiu şi aşa. Şi poate iese jocul teatral uneori.
Nici tu nu eşti la fel. Nici nu ai avea cum.
Am crescut. Ne-am mai dat înapoi. De la rafale, desigur. Vântul ăsta bate câteodată prea tare, uneori cu ploaie şi alteori cu fulgi. Şi ne speriem. Şi câteodată e prea soare şi ne ascundem. Dar am ajuns aici.
Am ajuns înapoi acasă, Dragă Prietenă. Şi îţi mulţumesc. Ne mulţumesc. Mulţumesc lui ăl de Sus, de se ţine bine printre nori, că ne-a dat Prietenie. Şi dragoste de prietene şi de prietenie.
Şi au trecut multe. Şi multe ori să mai vină. Au trecut mulţi. Aici, doar la tine să îţi ajungă în poartă unul care să rămână. Şase şase poartă în casă. Pentru că eu m-am găsit.
Şi mi-ai adus fericire acum de dimineaţă, cu scrisul tău pe peretele lui olivivlan. Aici, într-un colţ de birou. E alt birou, soarele intră pe sus şi din faţă, nu mai bate din spate. Dar casa asta e aceeaşi.
Şi e bine când te întorci acasă şi simţi mirosul aşa plăcut înţepător al scorţişoarei şi ştii că te aşteaptă ceaiul cald în cea mai frumoasă ceaşcă posibilă şi turnat de mâini dragi, care te-au strâns în braţe de atâtea ori. Fix când era nevoie. Şi ţi-a rămas Dragul la suflet.
Bine am revenit acasă, Dragă Prietenă.

P.S.: Poate e timpul să-i lăsăm şi pe alţii să intre la noi. Cred că am amenajat frumos.

Draga Prietenă și atât

Dragă Prietenă. cu o tarte ganache au chocolat și un ceai cu scorțișoară lângă, stau comod cu Sergei în cel mai bun loc pentru mine în acest moment. Pentru că te-am regasit pe tine și la prima sorbitură din ceai am simțit nebunia asta bruscă, o bucurie bucurie bucurie. Care nu înțeleg exact de unde ar putea să apară acum..... doar poate pentru că sunt în căsuța noastră și nu te-am mai simțit de mult atât de aproape fără să fii de fapt aici. Ca pe vremuri, Dragă Prietenă, cu un ceai.

Am recitit și mi-am amintit.... am ascultat și m-am gândit. 

Povestea e mereu alta, iar pentru mine ei sunt (încă) mereu alții. Uneori e prea complicat.

Tu ești alta... și nici eu nu voi mai fi cred vreodată la fel ca în vara nemaintâlnită când a început aventura olivivlanității. Dar cu o înghițitură de ceai mă reîntorc... și mă regăsesc.... și ne reîntâlnesc. Pe noi, nebuuuuuune!

 Asta o să rămână mereu aici. mereu. am zis!!!!! am fost re-fericită timp de această cană de ceai. 

Îți foarte mulțumesc.