Nici n-aş şti de ce

Uite aşa. De-asta. Nu mă interesează prea tare motivele.
Când ţi se întâmplă să fii Moody, cum e machina mea de scris, că stă fără taste atinse de ceva vreme, doar eşti.
Şi ai impresia că nu aparţii de nici un loc.

Şi mai e nevoia de scris. Şi mai sunt multe neîmplinite. Şi e simplu să zici că sunt de vină alţii. Dar nu sunt. Dacă vrei ceva, înseamnă că vrei - parafrazare uşor nereuşită.
Şi când totul e bine, tu nu eşti. Ciudat. Da, ciudat ai zis. Aşa e. Poate e doar sincronizarea proastă.
Şi nu ne-a lăudat nimeni împreună. Adică ba da, dar tu eşti ăla. Şi ştii şi tu. Şi câteodată oamenii ar putea fi mai intuitivi şi alţii mai puţin pretenţioşi în pretenţiile lor ca alţii să se poarte după cum vor ei.
Un caffe lapte, te rog, Dragă Prietenă. Şi o plimbare în Marais. Sau poate doar în Cartierul Latin, pe care îl găsesc doar când mă vrea el, nu când îl vreau eu.