una era sonerie de telefon....
alta era de stors lacrimi...
pe alta hoinăream ca un vagabond pe străduțe în blugii jerpeliți
s-au întors la noi sau noi ne-am întors la ele.
poate că ne-am căutat și aveam nevoie de ele.
până și deezer s-a întors în casa noastră. într-una dintre cele mai ciudat de frumoase zile. cu noaptea în care cad stelele, dar nu se văd, cu seara în care auzi un alo ireal la telefon, cu amiaza în care am vorbit în șoaptă de teamă că m-ar durea prea rău să spun cu voce tare și dimineața în care cafeaua plutea în deznădejde, nu în lapte. am ars-o metaforic rău :)))
și simt că a fost o zi foarte importantă pentru noi, draga Prietenă. pentru amândouă. prin tot ce a însemnat ea. așa că am vrut să mă reîntorc acasă și am zâmbit cu drag și seninătate și am reascultat. am retrăit. mi-am dat seama că dacă vrei, poți găsi noi începuturi. dacă încerci să privești și altfel. înțelegi tu. bună dimineața cu stele!
