bere pe ceas

un an cu Olivian și Vlan. sună a titlu de revistă de benzi desenate...număr aniversar.

câte nu s-au întâmplat, de câte ori am constatat că suntem nebuuuuuuuuuuuuuneeeee, câte TopGun de ciocolată, și acadele Starbucks, urcat clandestin pe acoperișuri, copil de 1 iunie, câte nopți în care am trecut pe lângă gardul ăla ajuns personaj de background în campania lui bond...

și motocicleta de lângă gard și scuterul mojito și converșii și răsăritul în vamă cu Vlan alungând orice picior de pretendent. hai cu păru'!!!!!!!

și eu care o comiteam grav...și ieșirile în club A și venitul acasă la 6 dimineața când troleul abia începea să circule, drumul interminabil de întoarcere din Vamă....și drumul cu Iulian vorbind la întoarcere din Vamă...și drumul cu Vlan trezindu-se la mirosul pufuleților la întoarcere din Vamă....câte pahare de absolut cu mere, câte expediții, câte dimineți frumoase, câte minute de nebunie, câte lacrimi, câte zâmbete, câte uși deschise și peretele din hol

nu-i un an de Oliv și de Vlan, e un an minunat al nostru, cu o vară cum n-a mai fost, dar o să mai fie...și o să închin un pahar de vin roșu pentru asta!

pentru noi începuturi, pentru fluturi și pentru veri frumoase!

woody allen e pe ecran

aproape 7 luni...fără vreo două săptămâni. și iată-mă din nou aici, cu sergei.

în continuare nu vreau să plec

"acu lari și-a facut și blog?"...

ne me donne pas ton coeur, j'ai trop peur du bohneur......

sweet heart, bitter heart

first day at the races. bășici în talpă. reminds me of Rome.

când mai erau cinci minute, fluturarea aia a cortinei pe care andré louis nu o are. fluturii mei personali. când mai era unul....când trecuseră zece și alte douăzeci...și mai erau cinci, cu o clara de care nu te puteai atinge. cadranul bărbătesc al lui cartier, pe el nu a vărsat nimeni bere.

pe urmă ai fost tu. "atât, dragă Prietenă" și semnele de exclamare. și revărsarea mea nebunească și minunată de fluturi. pe urmă ați fost amândouă. daaaaa aș fi încremenit cu obrajii calzi și ochii arzând. da. și flash-uri și flash-uri și flash-uri, mi-e dor de converșii albaștri și de grădina neștiută de lângă strada Licurg...

"mi-a zis: scumpule!"

i'm living my own personal meaningless little tragedy

dup-aia s-a făcut liniște.

mi-e teamă de omul ciudat și rău și mi-e teamă că se va întoarce pentru că.......nu o să mai fie nimic. și atât

double personality disorder

chiar ieri vorbeam cu fer despre Me, myself & Irene, na coincidență dragă Prietenă!

doar că la mine egzixtă aia nenorocit de sceptică, prelungire naturală a ”omului ciudat și rău” probabil, care, după cum dumneata bine spuneai astăzi (ieri, mă rog) ține de ”dont wanna go there” ca nu cumva să freak out, sau să nu mai meargă în direcția bună... ceea ce îmi amintește brusc de superstiția noastră ”dont tell” din vară.... hihihihihi

ei bine, nenorocita sceptică strigă plină de sictir ”oh cmoooon its mere bullshit man! n-are cum să fie așa” și nu înțelege cum cineva poate să experimenteze un radical atitude change într-un timp atât de scurt, fără să aibă vreo motivație evidentă.... După care întreabă cu glăscior copilăresc ”pe bune?” poate pentru că vrea să mai audă o dată...că s-o convinge că da, poate o fi așa...

de fapt, aici treaba devine puțin neclară, e punctul în care ele o iau razna și apare aia nebuuuuună și suficient de adolescentă încât să creadă, să se bucure și să nu contenească să se mire de cum există noi și noi și noi lucruri de povestit și până și vocea pare alta, mai caldă și mai complice.... ea (nebuna) vorbește deja cam mult despre asta (bine că încă își dă seama). și cred că își trage rodul tot din omul ciudat, pe partea cu încăpățânarea de a descoperi ceva în altceva aparent infertil..uhhhh aici am ars-o pseudo-intelectual deja :D

mă gândeam să-i zic Nicu.

dimineața asta aș vrea să fie soare, eu spre zid și tu cu peperna, să-mi zici despre sorrrrrrbonne și să vorbim mult mult mult. să fie little hepi mornin' și pe urmă io să votez una dintre variante, curea - fără curea, cu dungi sau fără. yeeeeeey

un caffe lappte, vă rog

P.S. a fost și al doilea și a durat chiar 9. noua noua nouaaaaaaa!!!!! pe bune

dacă cineva vrea ceva cu tine... atunci înseamnă că vrea

....sau, după cum înțelept spunea bunul amic ciavi, dacă ceva trebuie să se-ntâmple, se va întâmpla de la sine!

și-atunci de ce nu am răbdare, de ce nu mai pot răspunde la un vreau să fiu acolo cu tine sau la o îmbrățișare...cam fără sens fraza asta din urmă....se referea la întoarcerea mea la zilele de dinainte, momentan dificilă și nu lipsită de confuzie...e grele.

și mi se face frică și de ce nu am răbdare. mi se face întuneric și ceață, aș vrea să rămână la fel mereu de intense momentele alea și strigătele din montagne russe, și râsetele idioate de la coborâre....și tot. dar simt că o să ne îndepărtăm iar și va trebui să construim mereu de la capăt și mi-e frică. fără să știu de ce.

când cineva te așteaptă acolo, te strecori lângă el și adormi liniștit. când nu, bei sangria singur în bucătarie și fierbi ficat. de pui și de miel la două noaptea.

girafa nu are încă nume.

și când te gândești că nici nu făcea parte din povestea asta...!

dragoste birocratica dintai

Cand un barbat nu simte nevoia sa fie barbat, nu e nimic de facut.

girafa încă nenumită și un italian mort

mai era un minut până la unu, iar șoferul încă vorbea la telefon. ușile se închiseseră de-acum, iar el își lipise pălăria de geam și încerca să zâmbească...acum nu mai plecam eu. cu doi ani în urmă da, din același loc, cu același număr. doar arcașul era diferit.
aș putea să mă-nscriu în concursul de proză scurtă. N6, N17....ciudate coincidențe din nou, în toate astea șapte zile. Dubios și pute în aceeași frază. și nu zisă de mine.

Un deget, al doilea, degetul mic, și pe rînd fiecare....am râs ca o nebună privind prin geam la fiecare deget și s-a îndepărtat sub semnul italianului mort din banc. nu doare.
de vreun sfert de oră mă aștepta trandafirul, era deja sant jordi dar eu nu pregătisem nici o carte. o să-l caut pe eliade.
e superficial să dai o pereche de buze pe altele, niște ochi nebuni care stralucesc cum nu i-ai mai văzut să strălucească, pe alți ochi, de infinită tandrețe, mâini care strâng și nu vor să dea drumul pe mâini care te caută? la preț de doar câteva minute și câțiva pași prin întuneric....
e drept să acuzi când ai aceeași vină neștiută? e drept să pretinzi când nu dai?......

omul ciudat și rău a devenit omul normal....iar omul indiferent a devenit omul spontan care îți fură sărutări în Picasso și te prinde de mână pe stradă, care aleargă cu tine pe plajă prin furtună, care îți cumpără o girafă hibridă doar pentru că te-a surprins privind-o cu ochi de copil....
și ce să crezi, și ce să spui.....todo queda en nada zicea nea ricky pe vremuri
spune-mi tu, am nevoie de luciditatea ta...
Prea-Purul voia și el la muzeul pantofilor....sau măcar unul să vadă, cât de mic....

și când vrei să ceri sangria la bar, ceri sangria.

și atât