daaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa
caffe-lapte-ul isi cere drepturile. Pe mare nu a fost furtuna. Pe mare, culmea, a fost intelegere. A fost nebunie, dar a fost calma. A fost intensitate, dar devine prietenie.
Semineul cred ca il asteapa intr-un fel, dar cred ca privirea care se va indrepta spre poza de pe semineu va fi prietenoasa, zambitoare catre trecut si fara regrete. Nici un regret.
Un prim "te iubesc" a incaput aseara, intre doi oameni care nu stiu ce ar face unul fara altul, de la un barbat care este speriat ca "tu esti tot ce am".
Dar himerele apar din cand in cand. Am invatat aseara, printre lacrimi cazute intr-o forma absolut perfecta, printre ceai si supa crema de rosii, ca himerele pot aduce indoieli, pot crea durere, pot descumapni ganduri de fericire. Dar apoi brusc realizezi ca sunt himere - ca realitatea este cea pe care o vrei, ca alegerea ta este facuta cu tot ce poate cuprinde inima asta fucked up. Orice hotarasti, asuma-ti. Ce vrei, ia. Ce ai fi vrut sa ai odata, se transforma doar in amintire placuta.
Fiecare are o poveste. Fiecare are un trecut. Fiecare vrea fericirea. Si fiecare are himere.
Marea nu a fost tacuta. Marea a vorbit, apoi a soptit. A dansat. Marea s-a deschis. Si am inceput drumul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu